joi, 15 octombrie 2015

Pedaland departe de bicicleta

Cand scrii ca sa aratI ca sTii sa scrii nu e tare greu sa fii convingator. Doar ca asta nu prea itI va fi de folos, fiindca a sTi sa scrii e mai mult matematica decat e scris adevarat. Straduindu-te sa te probezi ca scriitor uitI de poveste sI ii treci in fatA, devenind mai important decat ea sI-atunci nu-tI mai ramane decat sa te pierzi odata cu povestea.


Scrisul incrancenat nu functIoneaza. La fel, crispat nu potI inota, te sperii sI te scufunzi, desI e atat de simplu, de fapt, sa plutesTi. Pe bicicleta nu potI merge decat dupa ce ai uitat ca mergi pe bicicleta, iar notele curg firesc pe claviatura pianului abia cand mintea ta a plecat de mult din camera.

Cand ne dorim ceva ne incrancenam. Facem misCari atente, ne razgandim sI incepem din nou. In loc sa ne lasam sa curgem devenim un calcul, un mare calcul care ne trece prin musChii Inimii? Ca sacadat, care ne trece prin minte sI ne-o da de totI peretIi capului. Ni se pare atunci ca a prelua controlul renuntAnd la el e o expresie lipsita de orice urma de realism. Uitam ca exact asta am facut atunci cand am invatAt sa mergem pe bicicleta sI atunci cand am invatAt sa inotam. Ca asta am facut cand am cantat sI cand am scris cel mai frumos.

Suntem cu totIi capabili de mari sacrificii. Unii se sacrifica pentru cariera, altIi pentru prieteni, multI pentru copii, unii pentru bani, altIi pentru vise. Unii renuntA la ei insIsI de dragul altora, iar altIi ajung chiar sa se sacrifice de tot, renuntAnd de fapt, pe rand, la toate. In schimb, n-am vazut inca pe prea multI capabili sa se sacrifice de dragul vietIi insasI. Sa traiasca pentru a trai, nu pentru a demonstra ca pot trai.

Daca pot canta fara sa se gandeasca la pian, daca pot pedala uitand de bicicleta de sub ei, daca pot scrie povestea uitand ca ei sunt cei care o scriu, unde sunt totI oamenii asTia atunci cand le vine randul sa traiasca?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu